Culorile vibrante redau cel mai bine prospețimea legumelor Edenia. Se adauga fileuri de peste-spada si se completeaza gustul cu zeama de lamaie, crengute de busuioc si cimbrisor. O noua opera de #artaculinara e gata!
Ingrediente
- 1 punga de File de peste-spada Edenia 400 g, decongelat in prealabil, in frigider
- ½ punga Morcovi baby Edenia 450 g
- ½ punga Fasole verde intreaga Edenia 450 g
- 80 g unt
- 20 ml ulei de masline
- sucul de la o lamaie (sucul)
- 3-4 crengute de busuioc
- 3-4 crengute cimbrisor
- sare si piper negru
Mod de preparare
1. Decongelam fileurile de peste spada Edenia la frigider, apoi le lasam la marinat timp de 10 minute, unse cu ulei de masline si presarate cu piper negru proaspat macinat.
2. Intre timp, in doua oale cu apa clocotita si sare, fierbem morcovii baby si fasolea verde Edenia timp de 6-8 minute, apoi racim legumele sub jet de apa rece si le punem deoparte.
3. Intr-o tigaie incinsa cu putin ulei de masline, prajim fileurile de peste-spada, cate 30 de secunde pe fiecare parte.
4. Le asezam apoi intr-o tava cu hartie de copt si punem cate o crenguta de cimbrisor pe fiecare file. Introducem tava cu fileuri timp de 10-12 minute in cuptorul preincalzit la 180 grade Celsius (pentru cele electrice pe functia “ventilatie”).
5. Cat timp se gateste pestele-spada, incingem o tigaie in care topim untul cu putin ulei de masline si sare, la foc mediu spre mare. Cand untul da in clocot, adaugam sucul de lamaie, putin piper proaspat macinat si omogenizam cu ajutorul unui tel sau al unei spatule de silicon. Adaugam in tigaie fasolea verde si morcovii baby, reducem focul si gatim timp de 4-5 minute, pana ce legumele devin lucioase si sunt acoperite de sos.
6. Pe o farfurie asezam fasolea verde si morcovii baby, apoi deasupra fileuri de peste-spada scos din cuptor. Presaram sare si piper, o lingura de sos lemon butter din tigaia in care am calit legumele si cateva frunze de busuioc proaspat.
Pofta buna!